Ambalarea si pastrarea fructelor si legumelor deshidratate

Ambalarea si pastrarea fructelor si legumelor deshidratate

AMBALAREA ŞI PASTRAREA LEGUMELOR ŞI FRUCTELOR

Calitatea legumelor şi fructelor deshidratate este influenţată în măsură foarte mare de modul cum acestea sunt ambalate şi depozitate, deoarece, având însuşirea de a absorbi apa din atmosferă, există pericolul de a se degrada în timpul păstrării. Stabilitatea calităţii legumelor şi fructelor deshidratate în timpul depozitării este cu atît mai bună cu cat umiditatea acestora este mai scăzută. In prezent se tinde ca legumele deshidratate să nu conţină în momentul ambalării mai mult de 5 – 7% apă. La fructe, umiditatea finală admisibilă este de cel mult 25%.

Legume si fructe deshidratate

Datorită faptului că absorb apa din atmosferă, legumele şi fructele uscate nu-şi menţin umiditatea cu care au rezultat din instalaţiile de uscare. Această umiditate tinde să ajungă mereu în echilibru cu umiditatea relativă a aerului din spaţiul de depozitare. De aceea, una din condiţiile necesare pentru o bună păstrare a acestor produse este ca depozitarea lor să se facă în încăperi în care aerul să fie menţinut la o umiditate relativă mai mică de 75%.

Ambalarea legumelor uscate prezintă mult mai multe dificultăţi decat ale fructelor, deoarece legumele conţin cantităţi reduse de zahăr şi acizi şi deci rezistenţa lor la păstrare este mai mică.

Pentru menţinerea unei umidităţi scăzute păstrarea legumelor deshidratate trebuie să se facă în ambalaje ermetice, impermeabile faţă de vaporii de apă.

Ambalajele cele mai corespunzătoare sunt cutiile şi bidoanele de tablă cositorită, butoaiele din p.f.l. sau cutiile de carton, în care legumele uscate sînt ambalate, după ce în prealabil aµ fost introduse în saci de material plastic de 0,10-0,12 mm grosime, sudaţi la ambele capete. Fiecare unitate de ambalaj trebuie să asigure protecţia completă a produsului deshidratat împotriva umidităţii, luminii şi aerului, impurităţilor, microflorei şi mirosurilor străine.

Chipsuri din mere deshidratate – pastrare in borcan

Ambalarea trebuie să se facă în camere uscate, curate, bine ventilate şi separate de instalaţia de uscare, luandu-se măsuri ca în acest interval de timp produsele să nu fie infestate de molii.

In ultimul timp, pentru a se menţine umiditatea minimă în produsele ambalate, uneori chiar pentru a o scădea la 3- 4 %, se practică introducerea în ambalaje ermetice a unor substanţe desicante, ca de exemplu oxid de calciu, clorură de calciu etc., care absorb umiditatea din ambalaj şi chiar din produs. Aplicarea acestui procedeu duce la micşorarea degradărilor calitative în cursul depozitării prin inhibarea sau reducerea la minimum a proceselor biochimice şi microbiologice.

Degradarea calitativă a legumelor şi fructelor deshidratate poate avea loc şi sub acţiunea oxigenului din aer. Acţiunea acestui agent se face simţită îndeosebi la un conţinut mai mare de apă şi la o temperatură şi durată mai mare de depozitare.

La morcovi de exemplu, se manifestă prin decolorarea lor şi apariţia unui gust neplăcut, ca urmare a oxidării carotenului. De asemenea, scăderea conţinutului de vitamina C este provocată tot de fenomenele oxidative. Prevenirea acestor degradări se poate face prin substituirea aerului din ambalajele cu produse prin gaze inerte : bioxid de carbon, azot.

In cutiile metalice, gazul inert se introduce după închiderea ermetică a ambalajului, printr-un orificiu din capac, care ulterior se sudează. Această operaţiune se realizează şi printr-un alt sistem mecanic, cu ajutorul unor maşini care închid cutiile în vid sau în atmosferă de gaze inerte, fără a mai fi necesară perforarea capacului.

In cazul morcovilor deshidrataţi, se poate preveni oxidarea, în cursul depozitării, dacă în apa de opărire se introduce o cantitate de amidon, care formează ulterior pe bucăţile respective o peliculă protectoare.

O altă posibilitate de a reduce contactul cu oxigenul atmosferic constă în comprimarea legumelor deshidratate, cu un anumit procent de umiditate, în blocuri pînă la 500 g. Blocurile de legume comprimate se ambalează în foi de material plastic sau celofan.

Un factor important, care influenţează calitatea legumelor şi fructelor deshidratate, îl constituie tempemtura la care acestea sunt depozitate. Cu cat temperatura din spaţiul de depozitare este mai scăzută, cu atat perioada de păstriare în condiţii bune este mai lungă.

Temperatura optimă de depozitare a legumelor şi fructelor deshidratate este de o – 15°C, la o umiditate relativă a aerului 75%.

In mod special, temperatura scăzută împreună cu umiditatea redusă a produselor, previn îmbrunările şi degradarea gustului produselor. Lumina solară acţionează nefavorabil asupra culorii şi gustului produselor.

Menţinerea calităţii este asigurată, dacă conţinutul în apă al legumelor uscate nu trece de 8% la morcovi, 7% la ceapă, 6% la spanac şi 5% la varză.

Conţinutul în apă nu trebuie să fie în nici un caz mai mare de 8%.

Culoarea, gustul şi aroma legumelor uscate, precum şi conţinutul în vitamine se depreciază cu atît mai repede, cu cat conţinutul lor în apă este mai mare, temperatura de depozitare mai ridicată, iar ambalajele sînt permeabile pentru aer şi pentru lumina solară.

Pentru a-şi menţine valoarea nutritivă, fructele şi legumele deshidratate. şi ambalate trebuie păstrate în camere care să le apere de influenţa luminii directe.

Legumele şi fructele deshidratate conţin un număr re lativ mare de microorganisme, care rămîn în stare latentă, neavînd condiţii de dezvoltare.

Pentru a se reduce cat mai mult încărcătura microbiană este necesar ca în instalatiile de uscare să se păstreze o curăţenie exemplară, să se folosească numai apă potabilă, în timpul sortării şi ambalării, legumele deshidratate să fie păstrate la adăpost de praf, produsele finite să fie pasteurizate imediat după ambalare la o temperatură între 65 şi 80°C, timp de 30-70 minute, într-o atmosferă cu o umiditate relativă de 70%.

In cursul depozitării poate avea loc infestarea produselor deshidratate, mai ales atunci cand ambalajele sunt separate şi se creează astfel posibilitatea de acces a insectelor.

Insectele sunt foarte periculoase şi pot cauza pagube mari. Din această cauză, trebuie să se ia toate măsurile de combatere a acestora, înainte de a se ivi în pachetele sau ambalajele cu legume deshidratate.

Insectele care atacă de obicei fructele şi legumele deshidratate sunt moliile. Ciclul biologic al acestora este aproape acelaşi ca la toate insectele care produc pagube legumelor deshidratate. Dintr-un ou de cca 0,5 mm, de culoare albicioasă, iese după cateva zile de la depunere o larvă, la început numai de 1 mm lungime şi cu capul brun, avand 16 picioare. După cel mult 5 năparliri larvele ating dezvoltarea maximă 9-25 mm lungime. Acestea pătrund chiar prin cea mai mică deschidere în ambalajele cu produse deshidratate. Ajunse la maturitate, larvele îşi caută un loc unde să se transforme în cristalide, cum ar fi de exemplu crăpăturile pereţilor, tavanelor şi podelelor din camerele de păstrare sau chiar fructele şi legumele uscate. După un anumit timp, din crisalide apar fluturii, care depun din nou ouă şi astfel începe un nou ciclu biologic.

Infestare cu molii – cultura de soia

Pentru a se împiedica infestarea şi pentru a combate insectele apărute trebuie avut în vedere că acestea nu sunt aduse de către legumele sau fructele proaspete, ci infestarea are loc de obicei după uscare. De aceea, în fiecare an, înainte de începerea campaniei de lucru, toate camerele de păstrare şi us­tensilele trebuie curăţate şi dezinfectate cu bioxid de sulf pentru distrugerea fluturilor de molii care pătrund în încăperi. Se vor astupa toate crăpăturile pentru a împiedica insectele sa găsească locuri de refugiu şi se vor face toate reparaţiile necesare. Se vor îndepărta toate resturile de legume şi fructe uscate, căci în acestea insectele îşi fac cuiburile.

Materialul de ambalare care urmează a fi folosit trebuie de asemenea dezinfectat. Temperatura optimă de dezvoltare a moliilor este cuprinsă între 25 şi 30° C. La 0°C larvele nu se dezvoltă, însă rezistă fără a fi distruse chiar o jumătate de an. De aceea, depozitele trebuie să aibă o temperatură cît mai joasă cu putinţă. Păstrarea legumelor uscate la temperaturi joase, împiedică dezvoltarea insectelor, chiar dacă infestarea s-a produs. Creşterea umidităţii produselor creează condiţii mai bune de hrană şi deci pentru înmulţirea moliilor. Pentru a împiedica acest lucru, este nevoie să se îndepărteze excesul de umezeală din depozite prin aerisire.

Prevenirea infestărilor se realizează prin :

● dezinfestarea prin fumigarea spaţiilor de depozitare;

● fumigarea sau dezinfestarea produselor înainte de ambalare prin încălzire la o temperatură de 60-65° timp de cel puţin o oră.


Tehnologia deshidratarii fructelor si legumelor – Temperatura si umiditatea aerului

TEMPERATURA ŞI UMIDITATEA AERULUI

Ventilatoare din interiorul uscatorului

     Încălzirea aerului cu un  anumit conţinut  de  umiditate  are ca efect scăderea umidităţii sale relative. Din acest punct de vedere este indicat deci să se utilizeze aer la o temperatură cat mai ridicată, deoarece antrenarea  apei va fi cu atît mai  rapidă cu cat aerul va fi mai uscat.  In practică, există totuşi o limitare atît a temperaturii (pentru prevenirea caramelizării zaharurilor şi a degradării ireversibile a substanţelor proteice) cat şi a umidităţii relative (formarea crustei, care împiedică ulterior difuzia apei, încetinind astfel în final uscarea).

Temperaturi necesare procesului de deshidratare

     In acelaşi timp, dacă temperatura aerului este prea ridicată,  la sfarşitul uscării o cantitate mare de căldură este eliminată. O scurtă supraîncălzire a fructelor sau legumelor cu un conţinut scăzut de apă, poate duce la denaturarea culorii şi aromei. In  general, la  deshidratarea fructelor  şi legumelor temperature aerului la intrarea în tunel este de 62-75 C şi umiditatea relativă de 20-25%, iar la ieşire temperatura scade la 40-45 C, în timp ce umiditatea relativă  ajunge la  60-65%. Aşa,  de   exemplu,  în   cazul   deshidratării   cartofilor   sub forma de cuburi, la temperatura de 60o,  70o , 80o, in aceleasi conditii de incarcarea a gratarelor, de viteza a aerului si la o diferenta de temperatura constanta intre termometrul uscat si cel umed ritmul iniţial de uscare cand produsele au o umiditate ridicata (peste 40-50%) este aproape identic pentru toate cele trei curbe. 

    In zona cu umiditate scăzută a produsului, ritmul de uscare· este diferenţiat, fiind cu mult mai mare la temperaturi mai ridicate.

     Pe de altă parte, umiditatea aerului cald este un parametru important al uscării, deoarece influenţează în mod nemijlocit viteza procesului, în sensul că în măsura în care umiditatea aerului este mai mică, capacitatea sa de a prelua vaporii rezultaţi prin evaporare este mai mare, permiţand deci trecerea în faza de vapori a cantităţii respective de apă din produs. Pentru ca uscarea să nu fie prea rapidă în prima. fază, ceea ce ar avea ca efect formarea structurii cornoase a. straturilor superficiale (apariţia crustei) aerul cald care vine în contact cu produsul proaspăt trebuie să aibă o umiditate relativă mai mare.

     In practică acest lucru se realizează prin recircularea partial a aerului care a trecut o data prin uscator si care are o umiditate mai mare decît aerul proaspăt.

Pentru legumele tăiate sub diferite forme, în care caz uscarea se desfăşoară în timp relativ scurt, ritmul de uscare este proporţional cu diferenţa de· temperatură dintre termometrul uscat şi cel umed. Pentru prune, care necesită o durată mare de uscare, ritmul de uscare este practic independent de temperatura indicată de termometrul umed, dacă umiditatea relativă nu este mai mare de 40%. In general viteza de uscare este aproximativ proporţională cu temperatura.

Obţinerea unor legume şi fructe uscate de calitate depinde în mare măsură de modul de reglare a amestecului de aer proaspăt şi aer recirculat, amestec ce trebuie determinat în fiecare caz în parte. În afara avantajelor calitative menţionate, recircularea parţială a aerului interesează şi din punct de vedere al economiei de combustibil, întrucat acesta trebuie să fie încălzit într-o măsură redusă. 

Coji de citrice deshidratate

    Instalaţiile de uscare utilizate la deshidratarea legumelor şi  fructelor lucrează, în majoritatea cazurilor,  cu aer recirculat la   care se adaugă numai o parte de aer proaspăt. Astfel, s-a stabilit că prin recirculaţia aerului în timpul uscării prunelor re zultă o economie de combustibil de aproape 50%.

     Viteza aerului.

In prima  fază  a uscării, 

viteza  aerului  are  o influenţă mare, întrucît pe langă funcţia de agent încălzitor, ae rul are şi pe aceea de a prelua şi a vehicula vaporii rezultaţi prin evaporarea umidităţii. Cu cat viteza de îndepărtare a vaporilor va fi mai mare cu atat se vor crea condiţii mai bune pentru ca alte cantităţi de apă să se evapore de pe suprafaţa produselor .

In cea de-a doua fază a uscării,

cand evaporarea apei se produce în interiorul particulelor, viteza aerului are o influenţă mult mai mică asupra vitezei de uscare In practică, pentru  uscătoarele tunel  s-a stabilit  că  la viteze mai  mari  de  300  m/min.,  presiunea   statică  şi  puterea  necesară cu  care  trebuie  să  lucreze  ventilatorul  devine  atît  de  mare,  încat creşterea în  plus a vitezei  devine neeconomică. 

Viteza aerului

Viteza  aerului are un efect mai mic asupra  uscării  fructelor,  care  necesită durată mai mare de uscare (prune  şi  pere)  decît  în  cazul legu melor tăiate în cuburi şi felii,  care  au  o  durată  de  uscare  mai mică. Aşa de exemplu, curbele de uscare  pentru vitezele de 240 şi  300  m/min,  sunt  aproape  identice ;    oarecare  diferenţieri  se pun în evidenţă pentru vitezele de 120 şi 180 m/minut.

     Bucăţile mici de legume se usucă  mai  repede  decît  cele mari pentru că volumul lor este mai mic faţă de suprafaţa de evaporare respectivă şi pentru că umiditatea din interiorul par ticulelor are o distanţă mai scurtă de parcurs pană la atingerea suprafeţei.

     Viteza aerului variază foarte mult cu distanţa dintre grătare şi cu încărcarea lor, care la legume în general nu trebuie să depăşească 6-8  kg/m2•  La  o  viteză  a  aerului  de  60  m/min.  us carea este de două ori mai rapidă decat  în aer liniştit, iar la o viteză de 120 m/min. viteza procesului este de 3 ori mai mare.

Figura 53

     Distribuţia aerului.

In afară de faptul că uscătorul trebuie aprovizionat cu un volum suficient de aer pentru uscare, acesta trebuie să fie distribuit uniform în masa produselor.

     In mod frecvent o bună parte din cantitatea de aer caută să treacă prin spaţiul de deasupra cărucioarelor cu grătare, pe dedesubtul cărucioarelor sau lateral faţă de  cărucioare,  în loc să treacă în întregime printre grătare şi produse.

Uscator de fructe si legume

Prin montarea şi reglarea dirijorilor de aer în spaţiul de trecere a curentului de aer, din tunelul superior în cel inferior, aerul este  forţat  să treacă în primul rînd printre grătarele cu produse şi  în  acelaşi timp este distribuit mai uniform pe toată secţiunea tunelului. Repartizarea produsului pe grătare trebuie astfel făcută, încat aerul să vină în contact cat mai strans si cat mai uniform cu întreaga suprafaţă a particulelor de produs .

     Recirculaţia aerului.

Dacă aerul folosit pentru uscarea fructelor şi legumelor este lăsat să iasă direct în atmosferă, se pierde foarte multă căldură. Dacă însă aerul. se reintroduce în circuit, această căldură va fi în bună parte păstrată. Dimpotrivă,  dacă aerul proaspăt este aspirat în uscător, ca să-l înlocuiască pe cel eliminat, este necesar  de  două ori mai  multă  căldură  pentru  a se încălzi.

     Anumite fructe supuse unei temperaturi mai mari, sunt suprasolicitate la suprafaţă şi în acest fel uscarea în ansamblu este întarziată. Acest lucru este evitat într-o mare măsură, dacă umi ditatea relativă este suficient de mare, lucru ce se poate realiza prin recircularea unei părţi din aerul uzat.

     Din această cauză, la uscătoarele moderne se practică întotdeauna recircularea aerului deja folosit. Aşa de exemplu, s-a stabilit că prin recirculaţia judicioasă a aerului la uscarea prunelor, se realizează o economie de combustibil de aproape 50%.


Tehnologia deshidratarii fructelor si legumelor – Asezarea gratarelor cu material pe carucioare

AŞEZAREA GRATARELOR CU MATERIAL PE CARUCIOARE

Uscator de fructe si legume

     Grătarele folosite pentru deshidratare trebuie să aibă o suprafaţă cît mai mare de uscare pe unitatea de  spaţiu ce ocupă în instalaţia respectivă.

     In uscătoarele tunel grătarele se aşază cate 25-27 pe un cărucior, unele sub altele, pe o lăţime de  1,80-2,10 m, cu un spaţiu de 6-7 cm  între  două  grătare  consecutive,  pentru  ca aerul să treacă uşor  printre  ele.  Curentul  principal  de  aer trecînd printre  grătare  în  direcţie  orizontală,  cu  o  viteză  de cca 300 m/minut, devine intens turbulent. Se crează astfel diferenţe  de  presiune  şi  se  produc  curenţi  secundari  de  aer – care trec  printre  grătarele  cu  material  umed.

     Aşezarea neregulată a grătarelor cu nerespectarea spa­ ţiului liber dintre ele, încărcarea , neuniformă a materiei prime pe grătare sau într-un strat prea  gros,  are  un efect negativ asupra vitezei de desfăşurare a procesului de deshidratare.

Figura 50


ÎNCARCAREA LEGUMELOR ŞI FRUCTELOR PE GRATARE SAU SITE

     Legumele tăiate în diferite forme sînt aşezate pe grătare într-un  strat  uniform,  avînd o  grosime  de  12-24  mm.  Fac excepţie prunele, care  se pot  aşeza pe  1-2 randuri,  într-un strat cu grosimea pînă la 30-40 mm.  Incărcarea pe  m2   de grătar în mod obişnuit este de 4-20 kg ; într-o operaţie bine condusă, materia primă este aşezată într-un strat uniform ca grosime, pe toată suprafaţa grătarului.

     Încărcarea materialului pe grătar sau site  influenţează viteza de uscare şi implicit durata procesului.  La o  alimentare mai mare a grătarelor, peste o anumită limită, randamentul uscătorului nu mai creşte, ci din contră, scade.

      Dimpotrivă, diminuînd în mod  raţional încărcătura  pe  site se poate micşora sensibil durata uscării, fără a se reduce însă capacitatea de producţie a uscătorului. Aceasta se reflectă printr-o calitate mai bună a produselor,  deoarece  sunt  expuse un timp mai scurt acţiunii căldurii.

     Capacitatea  unui  uscător nu se  determină prin cantitatea de materie primă aşezată pe suprafaţa grătarelor, ci prin cantitatea totală de produs uscat care se obţine în 24 ore de func ţionare neîntreruptă a acestuia.

Figura 51

     Durata de uscare mai este influentata si de urmatorii factori:

  • Conditiile in care material prima vine in contact cu aerul : amestecarea materiei prime, contactul mai intim al aerului cald cu material prima, afanarea stratului de material etc
  • Tratarea preliminara a materiei prime : oparirea sau aburirea;
  • Variatiile de temperature din uscator : variatiile mici de temperature sau o temperature constanta contribuie la o uscare mai uniforma.
Figura 52

Teoria deshidratarii fructelor si legumelor

TEORIA DESHIDRATARII

Indepartarea excesului de apa din material prima este conditionata de transmisia caldurii si de starea si miscarea vaporilor de apa. Transmisia caldurii se realizeaza pe baza diferentei de temperature intre materialul supus deshidratarii – fructele si purtatorul de caldura – aerul cald.
Rosii proaspete si rosii deshidratate
In cursul deshidratarii fructelor si legumelor intr-un cuptor de aer, apa libera este antrenata imediat prin evaporare. Aceasta evaporare rapida depinde de suprafata totala a fructelor (sau legumelor), de viteza de circulatie a aerului si de diferenta intre tensiunea vaporilor din curentul de aer. In timpul uscarii fructelor si legumelor apa din sucul celular difuzeaza pana la suprafata, datorita difuziei interne si se evapora.

Deplasarea apei

Deplasarea apei din interiorul produsului spre exterior este urmarea procesului de difuzie interna si este consecinta directa a diferentei de presiune osmotica determinate de o concentratie diferita in substante solubile a lichidului din interiorul si de la periferia particulei de produs. Deplasarea apei are loc din punctele cu un continut mai mare de apa spre cele cu un continut mai mic, rezultate in urma evaporarii apei prin fenomenul de difuzie externa. Datorita difuziei interne se realizeaza in final egalizarea umiditatii in toate straturile produsului supus deshidratarii.
Tava de deshidradator – Fasolea Verde asezonata cu usturoi si ierburi / Ciuperci deshidratate

Difuzia apei

In afara difuziei interne trebuie avuta in vedere si termodifuzia apei, provocata de diferenta de temperatura intre straturile periferice si cele interioare ale produsului. Termodifuzia este fenomenul invers difuziei interne, adica provoaca deplasarea apei din exterior spre interior, temperature exterioara fiind superioara. Deoarece insa, diferentele de temperature nu sunt prea mari , difuzia interna este mai mare decat termodifuzia si in ansamblu predomina miscarea apei din interior spre exterior. Craparea suprafetei periferice sau a epidermei produsului, de exemplu la prune, are loc atunci cand viteza de evaporare a apei de la suprafata produsului este mult mai mare decat viteza de difuzie interna, ducand prin aceasta la formarea asa-numitei cruste la suprafata produsului. Pentru evitarea acestui neajuns, temperature si umiditatea relative a aerului trebuie sa fie reglare cu deosebita grija. Prin incalzire, umiditatea relativa a aerului scade. Astfel, daca la 15 0 C umiditatea relativa a aerului este de 60% prin incalzire la 60 0 C aceasta ajunge la 5%. Teoretic deci, este indicat sa se utilizeze aerul la o temperatura cat mai ridicata, deoarece capacitatea de absorbtie a apei din produs este cu atat mai mare cu cat umiditatea relativa a aerului este mai scazuta. Exista totusi o limita care nu trebuie depasita si care este determinate de :
  • temperatura la care fructele sau legumele incep sa se degradeze (caramelizarea zaharului, ireversibilitatea la rehidratare)
  • umiditatea relativa a aerului cald sa nu se apropie de zero deoarece aerul prea uscat duce la formarea curstei, impiedicand difuzia apei din interior spre suprafata de evaporare si, prin aceasta, incetinind uscarea;
  • temperatura aerului prea ridicata, la finele procesului, face ca o cantitate mare de caldura sa fie neutilizata realizîndu-se astfel un randament caloric scăzut. De asemenea o temperatură prea ridicată la uscare prilejuieşte denaturarea aromei şi culorii produselor.

In general, la deshidratarea fructelor, temperatura aerului la intrarea în instalaţie este de 70-72°C şi cu o umiditate relativă de 20-25%. La ieşirea din uscător, temperatura este mai coborîtă, între 40-45°C, iar umiditatea relativă este de 60-70%.

Felii de mere uscate

Viteza de deshidratare

Viteza de deshidratare este condiţionată şi de viteza difuziei interne a apei, aceasta depinzînd la rîndul ei de mă rimea particulelor de fructe sau de legume.

Temperatura şi viteza de deplasare a aerului cald, sunt factori care condiţionează economicitatea procesului de uscare.

Cu cat viteza de evaporare este mai mare, cu atat şi difuzia creşte, aceasta fiind valabilă pînă la o anumită limită. Depăşirea acesteia determină formarea crustei.

Sub valoarea limită menţionată, există posibilitatea ca viteza de difuzie să fie egală cu viteza de evaporare a apei. Sub o anumită valoare a vitezei de evaporare operaţia uscării poate deveni neeconomică din cauza cheltuielilor sporite de energie termică pentru evaporarea apei şi de energie mecanică pentru vehicularea aerului.

Desfăşurarea optimă a procesului are loc în momentul în care viteza de evaporare a apei de la suprafaţa fructelor şi legumelor este egală cu viteza de migrare a umidităţii din in terior spre suprafaţa lor.

Pentru a obţine o deshidratare rapidă fructele şi legumele sunt tăiate în bucăţi mici, reducandu-se prin aceasta timpul necesar pentru difuzia apei şi mărindu-se suprafaţa totală de evaporare. Caisele se taie în jumătăţi, merele şi perele în felii, strugurii şi prunele se lasă întregi, iar legumele sunt tăiate sub formă de felii, cuburi, tăiţei etc.

Fructe si legume deshidratate / procesul deshidratarii fructelor si legumelor

Viteza de circulaţie a aerului influenţează de asemenea procesul uscării. Dacă circulaţia aerului este prea înceată us carea se va desfăşura încet deoarece aerul se va satura foarte repede cu umiditatea. Viteza de deplasare a aerului în uscă torul tunel este în general cuprinsă între 3-5 m/sec.

Practic, pentru realizarea în condiţii optime a procesului de deshidratare, trebuie să se determine temperatura maximă pe care o poate suporta fiecare produs, respectiv temperatura de intrare în agregat şi cea la care trebuie să iasă aerul în cărcat cu umiditate, pentru a se evita condensarea acesteia.


Tehnologia deshidratarii legumelor si fructelor

Principiile deshidratarii fructelor si legumelor

Fructe si legume uscate

   Deshidratarea fructelor si legumelor este procesul tehnologic prin care se reduce continutul natural de apa pana la o anumita limita, care sa impiedice activitatea microorganismelor, fara a se distruge tesuturile sau a se deprecia valoarea alimentara ce se deshidrateaza.

    Ansamblul de procese ce se petrec in timpul deshidratarii trebuie sa mentina insusirile calitative, indeosebi culoarea, gustul, aspectul si componentii nutritive ai produselor proaspetel.

    Indepartarea excesului de apa, din fructe si legume – proces numit deshidratare, se poate face fie cu ajutorul caldurii solare – uscare naturala- fie cu ajutorul caldurii obtinute prin cale artificiala (gaze de ardere, aer cald, suprafete incalzite etc) – deshidratarea artificiala. Excesul de apa ce trebuie indepartat prin deshidratare variaza in functie de natura materiei prime, precum si in functie de durata de pastrare a produdusului finit.

Mar proaspat si chipsuri de mere deshidratate

    Legumele si fructele deshidratate se conserva in bune conditii  8 – 12 luni, greutatea lor se reduce in medie la a 10 – a parte si reclama un spatiu mult mai mic de depozitare fata de produsele proaspete; de asemenea necesita cheltuieli de transport, depozitare si manipulare mai reduse.

    Fructele si legumele proaspete contin aproximativ 85 – 90% apa, pe cand umiditatea maxima a produsului finit este de cca 20 – 25%.

Fructe si legume proaspete


FORMELE DE LEGARE A APEI IN FRUCTE SI LEGUME

Fructe si legume proaspete

   Produsele vegetale contin peste 80% apa. Aceastea se prezinta legata diferit in complexul substantei organice si anume:

  1. Apa libera, legata mecanic sau capilara reprezinta cca 70% din totalul umiditatii produselor alimentare, in care sunt solubilizate cantitati apreciabile din: zaharuri, acizi, saruri etc. apa libera umple capilarele produsului, precum si spatiile intercelulare.

    Aceasta forma de apa este denuita si apa libera deoarece indepartarea ei este supusa legilor evaporarii lichidelor de pe suprafete libere. La deshidratarea produselor alimetare aceasta apa este indepartata cu usurinta.

  • Apa legata fizic, cuprinde cantitatea de apa adsorbita si absorbita de substantele coliodale. Aceasta apa se indeparteaza mult mai greu prin influenta caldurii deoarece este retinuta mult mai puternic in produsele alimentare: fructe, legume, carne, peste etc.
  •    Apa coloidala de umflare este apa absorbita osmotic de particulele coloidale.
  •    Apa de adsorbtie, denumita si apa de hidratare, este retinuta de forte moleculare pe suprafetele particulelor coloidale.
  • Apa legata chimic intra in insasi compozitia moleculelor ca apa de constitutie sau de cristalizare si nu poate fi indepartata din produse fara a provoca degradarea lor.

Particularitati ale uscarii fructelor – IV – Cirese si Visine

Fructe proaspete/ fructe uscate – cirese
  • Ciresele si visinele

Soiuri

Pentru uscare se folosesc cirese si visine recoltate manual, ajunse la maturitatea de recoltare, cu pulpa tare si pielita aderenta. Soiuri bune pentru uscare sunt cele de culoare inchisa si cele negre, cu un procent mai mare de substanta uscata ca Boambe de Cotnari, Pietroase mari, negre, Germensdorf etc. La cirese si Timpuriu Englezesti, Turcesti, Spaniole si Mocanesti dintre soiurile de visine.

Procesul de uscare al fructelor – cirese

Pregatirea fructelor

Inainte de uscare se face sortarea fructelor, indepartându-se cele crapate, cele atacate de daunatori, fermentate etc., precum si coditele. Apoi se spala scufundându-se de mai multe ori in apa curata. Fructele se pun la uscat cu sau fara sâmburi. Cele cu sâmburi se oparesc in solutie de soda caustica in concentratie de 0,3-0,5% si apoi se spala bine cu apa, iar cele de culoare deschisa (alb-roze) se sulfiteaza timp de 15-30 minute, pe când cele negre numai 10 minute. Daca uscarea se face cu sâmburi, fructele nu mai sufera nici un alt tratament. In uscarea acestor fructe se poate folosi si caldura solara daca conditiile meteorologice permit. Ele vor fi mai inchise la culoare si mai aspre decat cele la care se foloseste o sursa de caldura artificiala. Folosind sursa de caldura artificiala, temperatura va trebui sa fie mai scazuta la inceput intre 45-55°C, iar la sfârsit de 65-72°C. Durata de uscare in aceste instalatii este de 6-10 ore efective. In unele zone ale tarii se obisnuieste scoaterea periodica a lor, racirea si reintroducerea in uscator. Visinele si ciresele se considera corespunzator uscate când strinse ele nu mai lasa suc. Umiditatea produsului fiind de cca 20%, produsele uscate se ambaleaza in pungi de plastic până la 1-2 kg.

Sursa : ” CONSERVAREA IN GOSPODARIE A LEGUMELOR SI FRUCTELOR PRIN USCARE ” – Dr. ing. OCTAVIAN BURCEA; Ing. STEFANIA FUGEL